- Lu carrettu
- «L’ammazzaru la bedda di
Carini
- e tuttu lu paisi la chianciu
- lu so patri pintutu si pinnàu
- lu gilsuminu a luttu si vistiu.
- E muriu la bedda di
Carini,
- ma lu so amuri pi sempri
triunfàu
- ‘n’ancileddu li vrazza ci
grapiu
- e la bedda ‘na stidda
addivintau».
- Chista favula duci e dulurusa
- supra ‘ncarrettu era pitturata
- la barunissa, rosa ciaurusa,
- era ddà, pi sempri ‘nnamurata.
- E iu pinsannu a chistu granni amuri
- muta arristai cu l’arma
‘nciammata
- e taliannu tutti ddi
culuri
- mi scurdai di la me
jurnata.
- C’era lu russu di la passioni
- comu lu focu di lu Mungibeddu
- c’era lu giallu di lu frumentu
- quannu la ‘stati lu vasa lu ventu
- c’era l’azzolu di lu nostru mari
- ca lu jornu s’abbrazza cu
lu suli
- e c’era… lu chiantu di lu
pitturi
- e di lu munnu tuttu lu
duluri.
- Currunu machini pi li strati strati
- picciotti morunu ‘nta la virdi etati
- ma lu carrettu è ddà
- cu li so canzuni.
- Passunu l’omini e cascanu cumeti
- siccanu ciumi e brucianu
citati
- ma lu carrettu è ddà
- cu li so culuri.
- E forsi… ni l’avissimu scurdatu
- la bedda barunissa di Carini
- si ‘npitturi nun l’avissi pitturatu
- ‘nta lu carrettu, cu li so catini.
|