PROFUGHI VIETNAMITI Na barca co’ la panza s’gionfa de miseria e de lagrime... ormai sute, dure come i balòti. Putelòti co’ i òci pu grandi de la pelagra. Boche arse che ziga, che aspèta...che aspèta... Na barca, sempre pu svergola, sempre pu s’gionfa, soto ‘n sol che cose i penséri, che suga le straze... pezàe de miseria. Stironai da ‘n aqua mai ferma, che ròsega... anca i calcagni. Zènt ‘nmuciaa che aspèta na nave che forsi no ariverà mai. Zent che zerca na sponda, per descargar vanzoti de tompesta ‘n balìa de ‘n mar che li magna. (Da: Farfale)
|