Silvana Gottardi Ferrari

PROFUGHI VIETNAMITI

Na barca co’ la panza s’gionfa

de miseria e de lagrime...

ormai sute, dure come i balòti.

Putelòti co’ i òci pu grandi

de la pelagra.

Boche arse che ziga,

che aspèta...che aspèta...

Na barca, sempre pu svergola,

sempre pu s’gionfa,

soto ‘n sol che cose i penséri,

che suga le straze... pezàe de miseria.

Stironai da ‘n aqua mai ferma,

che ròsega...

anca i calcagni.

Zènt ‘nmuciaa che aspèta

na nave che forsi

no ariverà mai.

Zent che zerca na sponda,

per descargar vanzoti de tompesta

‘n balìa de ‘n mar che li magna.

(Da: Farfale)