Sùsiti figghju miu
Sùsiti, figghju miu, ch’è-cquasi l’arba.
Talè, râ serra s’affacciàu a puddara[1]...
U tièmpu arrifriscau c’a-ccuòmu vìu
suprõ luanti[2] si utau a muddura...
Si metti a-ttramuntana, a-cquantu pari.
A strata è-llonga e-ttinta, è-bbiritati,
però tu si-ccarusu e cci a po fari...
Nnâ to sacchina cc’è na nfigghjulata[3]:
mi vinni nica, ma ti po abbastari;
u pani è-mmiènzu - chissu sulu, avìa -;
l’acqua, pi strata, crìu c’a po truari.
Si-bbiri mpirimièntu, via via,
nun ti firmari, nun t’abbarruiri;
rî mmiriusi, pàssici luntanu;
s’attruòvi amici, pòrtili cu-ttìa:
ascùtimi, figghjuzzu, n t’u scurdari!...
e ora va cu Ddiu, nun ti utari:
parti... e-llàssilu chjanciri u me cori!
 
[1] A puddara: denominazione delle sette stelle che formano le Pleiadi; sorge poco prima dell’alba.
[2] U luanti: il levante, l’oriente.
[3] Nfigghjulata: frittata fatta con uova sbattute insieme a formaggio grattugiato e aromi naturali, arrotolata a forma di omelette.
Poesia e dialetto